FDA a aprobat administrarea a două medicamente antiretrovirale noi pentru tratamentul infecţiei cu virusul imunodeficienţei umane (HIV).
Românii au început să cutreiere farmaciile și să golească rafturile de ivermectină, medicament despre care au circulat informații în spațiul public cum că ar preveni infecția cu coronavirusul SARS-CoV-2.
Acesta este primul test pentru depistarea COVID-19 care se eliberează fără prescripție medicală.
Experţii își pun întrebări privind natura studiilor clinice prin care se vor evalua alte opţiuni de vaccinare în viitor, odată cu obținerea aprobării de urgență pentru un vaccin împotriva COVID.
Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente a Statelor Unite (FDA) a transmis un răspuns în ceea ce privește raportul comunicat de OMS vineri, 20 noiembrie, în contextul utilizării remdesivir pentru tratarea pacienților COVID-19.
Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente a Statelor Unite ale Americii a aprobat pentru utilizare de urgenţă primul test pentru COVID-19 care poate fi efectuat în întregime acasă.
Agenţia Federală pentru Hrană şi Medicamente din SUA a publicat recent o listă cu medicamente și produse biologice esențiale într-o unitate sanitară pentru a fi pregătită în cazul unei urgențe de sănătate publică.
Ieri, 9 noiembrie, Agenția americană pentru Alimente și Medicamente, FDA, a emis o autorizație pentru utilizarea de urgență a unei terapii investigaționale cu anticorpi monoclonali la pacienții cu COVID-19. E
Compania AstraZeneca a anunțat vineri că FDA, Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente, a autorizat reînceperea studiului pentru vaccinul împotriva COVID-19. Astfel, studiile pentru vaccinul AZD1222 au fost reluate la nivel global.
Pe 22 octombrie, U.S. Food and Drug Administration a aprobat primul medicament pentru tratarea COVID-19: remdesivir. Este un medicament antiviral, administrat pe cale intravenoasă, pacienților care au nevoie de spitalizare.
Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) lansează Centrul de Excelență în Telemedicină, care va întări progresul tehnologiilor în domeniul sănătății digitale. Acest centru ar include dispozitive mobile, software folosit ca dispozitiv medical și diverse alte produse inovatoare.
România deţine avantaje competitive faţă de alte ţări în ceea ce privește desfășurarea studiilor clinice, însă acestea sunt umbrite de neajunsurile administrative, arată un raport publicat recent.
FDA (Food and Drug Administration) a aprobat recent, în regim de urgenţă, un nou tip de test de salivă pentru depistarea noului coronavirus, potrivit WebMD Health News.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este acreditată de Ministerul Sănătății să facă teste pentru stabilirea diagnosticului de COVID-19, prin metoda RT-PCR.
Pfizer și BioNTech au anunțat că două dintre vaccinurile lor experimentale împotriva COVID-19 au obținut avizul Agenției de Medicamente și Alimente din Statele Unite de a grăbi procesul de dezvoltare și aprobare.
Asociația Medicilor Independenți (AMI) anunță că în două clinici membre se poate efectua testarea la cerere pentru a se depista infecția cu virusul SARS-CoV-2.
Începând de luni, 18 mai, clinica Intermedicas oferă persoanelor interesate posibilitatea de a efectua teste pentru COVID-19, în condiții de maximă siguranță. Află prețul testelor și toate detaliile.
Agenţia Europeană a Medicamentului a impus o serie de schimbări privind utilizarea fosfomicinei, unul dintre antibioticele mai puţin folosite, dar utile în cazul infecţiilor cu bacterii rezistente la preparatele folosite uzual, anunţă Medscape.
Utilizarea Vernakalant pentru conversia la ritm sinusal a fibrilației atriale cu debut recent nu a fost aprobată de FDA, informează Medscape.
Noi avertizări au fost emise recent privind siguranța unor medicamente sau clase terapeutice, precum flouroquinolonele și anticanceroasele. Sunt necesare studii suplimentare privind veridicitatea acestor asocieri.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe